Întreprinderea silvică "Silva-Sud" Cahul
Conducerea ÎS Silva Sud Cahul a participat la deschiderea parcului "Kartal"
06.07.2017

Conducerea  Întreprinderii silvice Silva-Sud Cahul și a Rezervației "Prutul de Jos", a participat la ceremonia de deschidere a Eco parcului „Kartal" din regiunea Odesa.

Acest parc a fost creat în colaborare dintre autoritățile locale, „Centrul de Studii Regionale" în cadrul unui mini-proiect „Utilizarea integrată a resurselor de luncă ca un exemplu al noului management eficient în cadrul schimbărilor climatice", cu sprijinul Centrului Național Ecologic din Ucraina.

Aceste proiecte locale, sunt elemente ale unei strategii globale, o parte din ele se regasesc în Programul Climate Forum East II, care include adaptarea la schimbările climatice și cuprinde comunitățile locale din 5 țări ale „Parteneriatului Estic" - Armenia, Georgia, Belarus, Ucraina și Republica Moldova.

Astfel de activități sunt incluse în politica internațională de adaptare la schimbările climatice, precum și la politica europeană a „Parteneriatului Estic" și completează Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării.

Scopul creării parcului „Kartal" este gestionarea durabilă a apelor conservarea patrimoniului istoric și cultural al regiunii Dunării și diversitatea etnică și culturală, dezvoltarea turismului în regiunea Dunării.

În context menționăm că în zona de sud a țării - Rezervația „Prutul de Jos" include cea mai mare suprafață de zone umede din Republica Moldova cu lacurile Beleu, Rotunda, Manta, heleşteiele acestei rezervații fac parte din zonele de importanţă internaţională RAMSAR.

 

 

Copyright © 2024 Toate Drepturile Rezervate.